A patra scurgere de gaze depistată pe conductele Nord Stream. Cine a făcut descoperirea

de: Cătălina Burghelea
29 09. 2022

Garda de coastă a Suediei a descoperit o a patra scurgere de gaze din conductele Nord Stream 1 și 2, a anunțat un purtător de cuvânt al instituţiei. Uniunea Europeană suspectează că un act de sabotaj este probabil cauza acestor avarii recente şi a promis că va intensifica măsurile de protecţie a infrastructurii sale energetice.

O nouă spărtură la Nord Stream

O nouă scurgere a fost descoperită pe gazoductele Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică, ducând numărul total de spărturi la patru, potrivit Centrului de comandă al Gărzii de Coastă din Suedia.

De la începutul acestei săptămâni, gazul a clocotit în conducte, Danemarca estimând că țevile se vor goli până duminică. Mai multe guverne au numit acțiunile „deliberate” și „sabotaj”, Finlanda menționând, miercuri, că doar un stat „nebun” ar putea fi capabil de asemenea acțiuni.

„Două dintre aceste patru scurgeri sunt în zona economică exclusivă a Suediei”, a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii de coastă suedeze, Jenny Larsson. Celelalte două avarii au fost semnalate în zona economică exclusivă a Danemarcei.

Incidentul a dus la creșterea securității infrastructurii energetice din întreaga Europă, unii, cum ar fi Polonia, arătând cu degetul spre Rusia, care poartă război cu Ucraina și a redus fluxurile de gaze către Europa. Acum, Norvegia este cel mai mare exportator de gaze din Europa, iar cele mai mari companii energetice ale sale au afirmat că sporesc securitatea în jurul activelor offshore.

Unde s-a produs cea de-a patra scurgere de gaze

Potrivit autorităților de la Stockholm, cea de-a patra scurgere s-a produs în gazoductul Nord Stream 2, în apropiere de o gaură mai mare identificată în conducta Nord Stream 1.

Anterior, trei scurgeri de gaze din conductele Nord Stream 1 şi 2, ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm. Seismologii au detectat, luni, explozii puternice în zona respectivă.

Probleme semnalate de Suedia și Danemarca

Livrările de gaze naturale prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Moscova luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare din cauza sancţiunilor europene impuse Rusiei, ca urmare a invaziei militare. Deşi scoase din funcţiune, cele două conducte erau pline cu gaz.

Conductele Nord Stream traversează Marea Baltică până în Germania din Rusia, mergând pe fundul mării în apele internaționale. Două scurgeri sunt în zona economică exclusivă a Suediei și două în zona economică a Danemarcei, informează postul de știri suedez TT, citat de Bloomberg.